Și ce dacă plouă? Săptămâna verde continuă
Veseli, colorați și bine echipați, elevii Clasei Pregătitoare D, a Școlii ”Academician Marin Voiculescu” au înfruntat vântul și ploaia de dragul unei ore distractive despre apă și canalizare, cu vizite la Uzina de Apă, bazinul cu pești colorați, laboratorul de analize și Dispecerat.
Și dacă de la noi au aflat despre circuitul apei, despre sala cu pompe, despre cum rezistă peștii când apa e înghețată și cum de experimentele de la laborator colorează apa în fel și fel de culori, la Dispecerat, la subiectul ”ce nu trebuie să aruncăm în toaletă și în canalizare”, copiii s-au dezlănțuit.
”Mami a aruncat ciorba în toaletă.”
”Mami a aruncat în canalizare o șuviță de păr și gălbenușul de la ou.”
”Și mami aruncă în toaletă mâncare și ciorbă”.
Practic, toate mămicile vor fi de acum înainte atenționate de cei mici că practică obiceiuri greșite. Au promis.

Noi le promitem că îi așteptăm și în zile mai însorite și în Parcul din livadă, pentru noi activități cel puțin la fel de distractive.
Mulțumim d-nei învățător Florica Opriș pentru că ne-a ales!
