Am dat STARTUL celei de-a V-a ediții a concursului de desen ”Apa, Izvorul Vieții”

Continuăm și în acest an concursul tematic de desene “Apa, izvorul vieţii”- ediţia a V-a, organizat de Apa Service SA Giurgiu.

Pot participa elevi din clasele I-VIII din tot județul Giurgiu, urmând ca cele mai bune lucrări să fie premiate, pe 30 mai, cu mai multe cadouri educativ-distractive.

Desenele pentru concurs pot fi trimise on-line (fotografii) până la data de 21 mai 2025, orele 14.00, concursul având un Regulament pe care îl prezentăm mai jos.

REGULAMENTUL CONCURSULUI

  • SCOP: Prin acest demers, Apa Service SA Giurgiu are în vedere educarea publicului, în special a tinerilor, în spiritul unei abordări responsabile față de mediu şi în special faţă de aspectele legate de apă. Noi încurajăm curiozitatea și deschiderea față de natură, observarea mediului înconjurător, creativitatea și spiritul inovativ precum și responsabilitatea pentru resursele naturale moştenite, începând cu comunitatea în care trăim și până la nivel global.
  • ORGANIZARE: La concurs pot participa elevi ai şcolilor gimnaziale de pe raza judeţului Giurgiu, înscrişi în clasele I-VIII;
  • Concursul se desfășoară, separat, pe două secțuni: clasele I-IV și clasele V- VIII.
  • Participanţii vor trebui să trimită, până la data de 21 mai, ora 14.00, pe e-mail-ul societăţii noastre: relatiipublice@apagiurgiu.ro fotografia unui desen efectuat prin orice tehnică (cărbune, creioane colorate, acuarele, tempera etc), pe coală de desen format A3;
  • Și în acest an am păstrat aceeași temă generoasă: “Apa şi culorile primăverii!”. Fiecare elev poate participa cu o singură lucrare, semnată în colţul din dreapta, jos, cu numele şi prenumele autorului, precum şi clasa şi şcoala la care învaţă. Dacă concepţia grafică a lucrării nu permite plasarea acestor informaţii în colţul din dreapta, jos, atunci informaţiile pot fi plasate în colţul din stânga, jos. Lucrările semnate altfel vor fi eliminate din concurs;
  • La concurs nu pot participa lucrări trimise şi la primele patru ediţii ale concursului sau lucrări care au participat la alte concursuri;
  • Rudele de gradul 1 şi 2 ale angajaţilor APA SERVICE SA Giurgiu nu pot participa la acest concurs.
  • Fotografiile trimise prin e-mail vor avea, la Subiect, specificaţia ”Pentru concursul de desen- Apa, izvorul vieţii!” iar în text informaţiile: numele şi prenumele autorului, numele unității de învățământ, clasa, localitatea şi, neapărat, un număr de telefon de contact.
  • DESFĂŞURARE: După preselecţia lucrărilor, juriul concursului, desemnat de către organizator, va puncta creativitatea, originalitatea, modul de abordare a subiectului precum şi calitatea artistică a lucrărilor, iar cele mai valoroase desene vor fi premiate cu echipamente educative precum şi alte premii oferite de organizator;
  • Toate lucrările preselectate vor concura pentru premiul de popularitate, câştigător fiind desenul care va avea cele mai multe voturi pe pagina Facebook Apa Service Giurgiu Oficial;
  • Cu acest prilej, “Apa Service” Giurgiu va oferi diplome celor mai active şcoli gimnaziale, pentru sprijinul acordat organizatorilor, în vederea promovării concursului şi pentru efortul de educare a elevilor în direcţia protejării apei.

CALENDAR:

  • 2 aprilie   : lansarea concursului
  • 01- 21 mai : primirea lucrărilor
  • 22 mai : preselecţie şi jurizare
  • 22- 27 mai- votarea pentru Premiile de Popularitate, separat,pentru cele două secțiuni
  • 27 mai : anunţarea câştigătorilor
  • 30 mai : festivitatea de premiere, la sediul Apa Service, în “Parcul din Livadă”

ALTE CONSIDERENTE:

  • În momentul primirii premiilor, câștigătorii sau tutorii legali ai acestora vor prezenta un act de identitate și vor avea obligația de a completa și semna un proces verbal de predare-primire a premiilor;
  • Potrivit legislației în domeniu, drepturile de autor asupra materialelor prezentate aparţin creatorului lor, participanții fiind direct răspunzători de autenticitatea lucrărilor puse în concurs. Prin simpla participare la concurs, autorul lucrărilor sau tutorele său își dă consimțământul ca acestea să fie utilizate de către organizator, în mod liber (promovare, exploatare, distribuire, panotare), cu menționarea numelui autorului, cu titlu gratuit, fără a putea fi solicitate ulterior, de la organizator, eventuale pretenții materiale sau de altă natură. Lucrările trimise în original la concurs nu vor fi returnate;
  • Prin înscrierea la concurs, participanții sau tutorii legali ai acestora își dau implicit acordul cu privire la prelucrarea datelor cu caracter personal, colectate de către organizator în vederea organizării, desfășurării și promovării concursului;
  • Materialele supuse jurizării nu trebuie să aducă atingere bunelor moravuri, să incite la încălcarea ordinii publice, la discriminare de orice fel, ură sau violență împotriva umanității;
  • Organizatorii ȋși rezervă dreptul de a modifica sau schimba prezentul regulament, din motive întemeiate, urmând ca astfel de modificări să intre ȋn vigoare numai după anunțarea ȋn mod public, prin intermediul acelorași canale de comunicare prin care regulamentul a fost făcut public anterior;
  • Prin înscrierea la concurs, participanții se obligă să respecte prevederile acestui regulament;
  • Nu se admit contestații.

CONTACT:

Pentru alte detalii – persoană de contact: Gelu Brebenel- Coordonator Compartiment Relaţii Publice- Telefon: 0767 855 520, Nicoleta Pană- asistent comunicare,Telefon: 0747 228 474 (luni-vineri, 9.00 -15.00).