Lecție de prim ajutor oferită de Crucea Roșie
”Nouă nu ni se poate întâmpla niciodată” – așa spunem toți când auzim de o tragedie care ar fi putut fi evitată dacă s-ar fi cunoscut noțiunile de prim ajutor.
Noi, cei din echipa Apa Service, vrem să fim pregătiți și să știm, la nevoie, să devenim salvatori, dar și să ne protejăm pe noi și pe cei din jurul nostru.
Cine ne-ar fi putut explica și demonstra mai bine, decât Crucea Roșie?
Profesori ne-au fost Marian și Lia Măcelaru, care, ne-au oferit o adevărată lecție deschisă despre modalitățile în care putem interveni în caz de stop cardio respirator, înec, arsuri, taieturi și alte situații care pot pune viața în pericol.
Ne-au învățat manevre de resuscitare, la adulți și copii, cum să aplicăm manevra Heimlich, în caz de sufocare și tot ce trebuie să facem până la sosirea specialiștilor.
Am avut și voluntari. Teo, Mihnea, Marian, Adriana, Răzvan și Cătălina sunt colegii noștri care fie au jucat rolul de victimă, fie pe cel de salvator, fiecare ipostază oferind lecții de viață prețioase.
Spectatorii- colegii din departamentele Apa Service, recunosc că astfel de informații și demonstrații le-au fost mai mult decât utile.
Promitem să repetăm această experiență, până când fiecare dintre noi va ști cum să acționeze atunci când cel de lângă el sau un om oarecare are nevoie urgentă de ajutor.