Anunțuri de interes public

 

 

ÎN ATENŢIA LOCUITORILOR MUNICIPIULUI MIHĂILEŞTI

 

“Apa Service” SA anunţă locuitorii municipiului Mihăileşti că, în cazul gospodăriilor în care există surse proprii de apă, care alimentează instalaţia sanitară a locuinţei, proprietarii au obligaţia să contorizeze aceste surse, pentru impunerea la plată a serviciului de canalizare.

În situaţia în care aceste surse nu sunt contorizate, deversarea în canalizarea este considerată fraudulosă şi se impune la plată în sistem pauşal ( pentru 3 persoane /gospodărie x 6,3 mc/ pers/ lună).

Pentru a evita apariţia unor neconcordanţe legate de plata canalizării, abonaţii au obligaţia să declare distribuitorului toate elementele necesare efectuării calculelor de repartizare a consumurilor de apă:

  • să facă dovada contorizării sursei proprii de apă
  • să declare numărul de persoane din gospodărie, în cazul în care nu există contorizare a sursei de apă.

 Aceaste măsuri intervin după ce comisia de inventariere a “Apa Service” a verificat în teren abonaţii şi a constatat că se folosesc şi surse proprii de apă, necontorizate.

Alte informaţii la tel: 0731 551 621.

 

  Conducerea

Apa Service SA

ÎN ATENŢIA LOCUITORILOR MUNICIPIULUI MIHĂILEŞTI

 

Apa Service SA aduce la cunoştinţa deţinătorilor de apartamente că, în conformitate cu prevederile legale, aceştia au obligaţia să se constituie în Asociaţii de proprietari şi să îşi desemneze un reprezentant în vederea încheierii de procese verbale de consum şi de repartizare a consumurilor de apă pe locatarii condominiului.

Pentru a evita neconcordanţele legate de citirea contoarelor, recomandăm ca locatarii să intreprindă toate măsurile necesare pentru diminuarea diferenţelor dintre consumul indicat de contorul general al blocului şi suma indecşilor contoarelor individuale. Aceste măsuri trebuie întreprinse de către Asociaţia de locatari, întrucât limita de proprietate între reţeau Apa Service SA şi reţeaua internă a locatarilor este căminul de contor de la scara de bloc.

Facem precizarea că diferenţele de acest gen se datorează pierderilor sau furturilor din reţeaua internă administrată de locatari şi, în condiţiile în care nu sunt îndeplinite condiţiile de mai sus, Apa Service SA procedează la repartiţia diferenţelor de apă consumată, pe fiecare apartament, în funcţie de numărul de persoane.

Pentru evitarea acestor situaţii nedorite, recomandăm îndeplinirea  condiţiilor de mai sus sau realizarea reţelelor de alimentare cu apă în sistem individual ( contorizarea pe orizontală )

Alte informaţii la tel: 0731 551 621.

 

  Conducerea

Apa Service SA

Acest site foloseste cookie-uri. Prin continuarea navigarii, esti de acord cu folosirea acestora. Detalii

The cookie settings on this website are set to "allow cookies" to give you the best browsing experience possible. If you continue to use this website without changing your cookie settings or you click "Accept" below then you are consenting to this.

Close